Jose Mourinho a debutat pe banca tehnică a lui Manchester United, în victoria pe care echipa sa a obținut-o sâmbătă, scor 2-0 cu Wigan, formație promovată în Championship.
La primul meci la cârma noii echipe, managerul portughez nu l-a avut la dispoziție pe Zlatan Ibrahimovic, starul suedez aflându-se încă în vacanță, dar i-a folosit din primul minut pe Henri Mkhitaryan și Eric Bailly, celelalte două nume importante cumpărate în această vară.
Echipa folosită de Mourinho:
„The Special One” l-a preferat pe Luke Shaw în banda stângă a apărării, iar fostul fundaș de la Southampton, accidentat grav sezonul trecut, a impresionat. Olandezul Daley Blind a fost folosit tot în centrul apărării, iar cuplul de închizători a fost format din Carrick și Ander Herrera. Cele două goluri au venit în repriza a doua, când Mourinho a schimbat din temelii echipa de start. Keane (49) și Pereira (58) au fost cei doi marcatori.
După amicalul cu Wigan, United are programate două meciuri de pregătire foarte tari: cu Borussia Dortmund, pe 22 iulie, și cu rivala Manchester City, pe 25 iulie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER