Mourinho a declanșat circul la ultimul meci pe banca Realului! Ce s-a întâmplat când a intrat pe teren VIDEO
Jose Mourinho s-a despărțit de Real Madrid într-un mod absolut memorabil. Portughezul a întârziat cât de mult a putut pătrunderea pe teren înaintea meciului cu Osasuna, dar a făcut-o imediat după fluierul de start, temându-se probabil de reacția ostilă a suporterilor care nu apreciază felul în care antrenorul a încheiat conturile cu gruparea madrilenă.
Apariția sa nu a trecut neobservată nici așa. Imediat după ce a s-a îndreptat spre banca de rezerve, zeci de fotoreporteri și cameramani s-au îngrămădit în jurul lusitanului pentru a-i surprinde reacțiile acestuia, fără a mai ține cont de faptul că unii dintre ei pătrunseseră pe teren în timpul jocului.
Arbitrul a întrerupt partida și a fost nevoie de intervenția energică a forțelor de ordine, care i-au îndepărtat pe fotoreporteri din zona băncilor de rezerve.
Mourinho a avut însă pe Bernabeu și susținători. O parte a fanilor care îl apreciază au încercat să pătrundă în stadion cu un banner pe care scria „Casillas și ceilalți trădători să plece! Să rămână Mou!”, dar au fost opriți de forțele de ordine.