Manchester United a ajuns la o înțelegere cu Olympique Lyon pentru internaționalul olandez în vârstă 22 de ani, Memphis Depay, suma de transfer învârtindu-se în jurul a 25 milioane de euro.
Mijlocașul de bandă care a purtat numărul 7 pentru „diavolii roșii” în ultimele două sezoane va semna un contract valabil pe 4 ani și jumătate, care îl va ține în Ligue 1 până în iunie 2021. Britanicii își pastrează. însă, o clauză de răscumpărare pentru jucătorul venit în vara anului 2015 de la fosta campioană a Europei în 1987, PSV Eindhoven, pentru 34 milioane de euro.
Transferat de Van Gaal, tânărul batav nu a confirmat în tricoul englezilor, deși era așteptat să devină urmașul lui Cristiano Ronaldo pe Old Trafford. Sub conducerea lui Jose Mourinho nu a început niciun meci ca titular în Premier League,
În 2015, Depay avea cele mai multe goluri din lovitura liberă (7) în primele 6 ligi ale Europei, iar transferul în Franța poate însemna revitalizarea carierei pentru fotbalistul olandez care se afla la un momentat dat printre cei mai promițători din lume.
Everton, Nice sau AS Roma s-au aflat printre echipele interesate de Memphis, însă negocierile s-au sistat în momentul în care cele trei formații au preferat un împrumut cu clauză de transfer definitiv în cazul în care jucatorul de 22 ar fi confirmat. În actualul sezon, mijlocașul a prins 134 de minute în 8 partide pentru Manchester United fără a reuși vreun gol sau un pasă decisivă.
27 de selecții și 5 goluri are Depay pentru naționala Olandei, unde a debutat în 2013.
Din momentul transferului la United olandezul a prins 56 de meciuri, 7 goluri si 10 assisturi în toate competițile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER