Mourinho, aproape demis, dar susținut de fostele vedete ale lui Chelsea. „Are nevoie de timp ca să reușească!”. Doi foști elevi îi țin partea lui „The Special One”

Chelsea are cel mai slab început de sezon din ultimii ani, iar criza pare că nu se mai sfârșește pentru „albaștrii”. Relația rece pe care Jose Mourinho o are cu câțiva dintre jucători a dus la aceste rezultate slabe, ceea ce l-a pus pe „The Special One” într-o postură foarte greu de imaginat la momentul întoarcerii sale pe Stamford Bridge, în vara lui 2013.

Tehnicianul în vârstă de 52 de ani este supus în această perioadă la o presiune greu de suportat, atât din partea patronului Roman Abramovich, cât și din partea fanilor londonezi. Înfrângerea cu Liverpool, 1-3, chiar pe Stamford Bridge se pare că fost fatală pentru Mourinho, iar excentricul patron rus se gândește deja la variante de înlocuire a portughezului.

Aventura lui Mourinho la Chelsea în acest sezon este un dezastru. Mourinho pare că a pierdut definitiv vestiarul și nu mai reprezintă o soluție pentru redresarea echipei.

„Mai bine pierd decât să câștig pentru Mourinho”, ar fi declarat un titlar al lui Chelsea, conform lui Gary Richardson, angajat la Radio 5 Live.

Totuși, Mourinho nu este singur în această luptă. Tehnicianul „albaștilor” primește sprijin de la doi foști elevi ai săi, cu care nu avut chiar cele mai bune relații pe durata mandatelor sale pe banca lui Chelsea. Frank Lampard și Andrei Șevcenko sunt de părere că fostul lor manager are nevoie de timp pentru a putea scoate echipa din criză.

Stabilitatea e ideală! Manchester United a fost grozavă cât a avut stabilitatea lui Sir Alex Ferguson. Toți ne dorim să vedem antrenori care petrec mult timp la clubul lor, care beneficiază de încredere. Va fi interesant de văzut dacă va fi păstrat.

Are contract patru ani de zile, iar Mourinho a stabilit adevarate recorduri ca manager la Chelsea. A demonstrat că este un antrenor de superclasă și cred că oficiailii clubului ar trebui să meargă în continuare pe mâna lui”, a declarat Lampard, cel mai bun marcator din istoria lui Chelsea, pentru SkySports.

De aceeași părere este și fostul atacant al „albaștrilor”, Andrei Șevcenko. Legendarul atacant originar din Ucraina îi laudă munca lui „Mou”.

Este un antrenor grozav. Are multă experiență, știe unde trebuie să îmbunătățească lucrurile. Câteodată poate dura mai mult, câteodată lucrurile se îndreaptă imediat, dar nu înseamnă că trebuie să renunțe acum.

A fost unul dintre cei mai de succes antrenori din ultimii 10 ani. Rezultatele arată asta. Relația mea cu el a fost una bună, s-a vorbit mereu despre asta, dar niciodată nu am avut probleme”, a spus Șevcenko, conform DailyMail


articol publicat de Andrei Pal

Publicat: 03 11. 2015, 13:00
Actualizat: 03 11. 2015, 13:00