Jose Mourinho a câștigat titlul cu Real Madrid în al doilea sezon de la venirea la cârma „galacticilor”, și dă senzația că nu are de gând să plece de pe Bernabeu până nu o va readuce pe Real și în fruntea Europei. Extrem de clar e mesajul transmis de portughez după ce a petrecut în cinstea câștigării campionatului alături de jucătorii săi și peste 50.000 de fani. „M-am distat 5 minute și acum mă reapuc de treabă”, a spus Mourinho, dar nimeni nu ar fi crezut că acesta va respecta cu strictețe promisiunea făcută.
Ședință la prima oră pentru sezonul viitor
„The Special One” i-a șocat pe toți apropiații săi astăzi, când la prima oră s-a întâlnit cu directorul general al clubului José Ãngel Sánchez, anunță Marca. Cei doi au pus la punct strategia de transferuri, dar și programul echipei în vară, semn că Mourinho își dorește un sezon 2012-2013 perfect, în care să nu mai rateze niciun trofeu pus în joc.
Marca anunță că belgianul Alex Witsel, de la Benfica, e prima țintă a Realului în această vară.
6 trofee în 2012-2013
În sezonul 2012-2013, Real are posibilitatea să egaleze recordul Barcelonei,care a cucerit 6 trofee în sezonul 2010-2011, iar acesta pare să fie obiectivul principal pentru ‘Mou’.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER