Real Madrid nu a avut nicio problemă în partida de pe teren propriu, contra echipei lui Cristian Săpunaru, Real Zaragoza. „Galacticii” s-au impus cu 4-0 (Higuain, Di Maria, Essien, Modric) și rămân la 8 puncte de liderul FC Barcelona.
Victoria l-a făcut pe portughezul Jose Mourinho să se simtă din nou „The Special One”. Antrenorul lusitan a bifat a 100-a victorie pe banca Realului după 133 de partide și a stabilit un nou record. Mourinho este cel mai rapid antrenor care ajunge la cota 100 de victorii, depășind legende ale clubului madrilen ca Munoz (140 de meciuri), Beenhakker (160), Molowny (168) și Del Bosque (185).
Tot în meciul cu Zaragoza, Angel Di Maria a reușit al 100-lea său gol oficial pentru Real Madrid. „Galacticii” au câștigat 17 din cele 18 partide în care argentinianul a punctat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER