Mourinho i-a „furat” un record lui Guardiola

Victoria muncită a Realului, 1-0, duminică, la Gijon, a contat
și pentru CV-ul lui Jose Mourinho. „The Special One” a devenit
antrenorul cu cel mai bun debut în Primera, după ce a doborât un
record ce-i aparținea rivalului Guardiola!
Suspendat două meciuri pentru atitudinea față de arbitrul din Cupa
Spaniei, cu Murcia, portughezul și-a ispășit prima etapă duminică,
la Gijon. N-a mai luat loc pe banca tehnică, dar s-a aflat pe „El
Molinon”, într-o lojă, escortat de polițiști și stewarzi, mai ales
că n-a fost primit prea călduros de fanii echipei gazde din cauza
comentariilor făcute la adresa Gijonului și a antrenorului
Preciado. La finalul unui meci greu, Higuain (82) a trimis toate
punctele în contul „galacticilor”, care și-au reluat prima poziție
în clasament, cu un punct peste Barcelona.

Mourinho,
neînvins, Pep a avut un eșec

Cu succesul din Asturia, Mourinho a devenit antrenorul cu cel mai
bun debut în Primera, după sezonul 1995-1996, de când se acordă
trei puncte la victorie. În 11 etape, Realul lui Mourinho a strâns
29 de puncte din nouă victorii și două egaluri. Anterior, cel mai
bun debut îi aparținea chiar rivalului Guardiola, care în sezonul
2008-2009 a reușit să adune 28 de puncte, din nouă victorii și un
egal. A pierdut, în schimb, chiar primul meci, 1-0 în deplasare cu
nou-promovata Numancia. Deocamdată, Mourinho e neînvins în 17
meciuri, dacă socotim toate competițiile, dar mai are mult pentru
a-l surclasa la general pe catalan. În 2008-2009, după eșecul din
prima etapă, Pep a atins 22 de meciuri în Primera fără înfrângere,
iar sezonul său de debut a fost istoric. A câștigat toate
competiții­le cu Barcelona, șase la număr!

„Îi
dedicăm victoria. Acest succes e al lui Mourinho. Nu a fost pe
bancă, dar ne știam sarcinile pe care ni le-a trasat”, Cristiano
Ronaldo, jucător Real Madrid

Publicat: 16 11. 2010, 01:16
Actualizat: 16 11. 2010, 01:17