Mourinho, în fața uneia din cele mai mari provocări din carieră!** Forțat să facă o echipă fără fundași laterali: „Situația e neagră”
Real Madrid este una dintre cele mai păgubite echipe din Europa după meciurile disputate în ultimele cinci zile în preliminariile CM 2014. „Galacticii” au pierdut pentru bătăliile din Primera și din Liga Campionilor nu mai puțin de 6 fotbaliști: Marcelo, Coentrao, Arbeloa, Benzema, Higuain și Khedira.
Dacă în cazul lui Marcelo este vorba despre o fractură a unui os de la piciorul drept, pentru care va avea nevoie de o perioadă de recuperare de peste trei luni, ceilalți 5 sunt deocamdată la recuperare și se speră că vor reveni la dispoziția lui Jose Mourinho în cel mai scurt timp.
Arbeloa, Coentrao și Khedira acuză probleme musculare, în timp ce Benzema are probleme la genunchiul stâng, iar Higuain la glezna aceluiași picior.
„Situația este destul de neagră pentru noi. Avem un mare ghinion că ni s-au accidentat în același timp toți cei trei fundași de bandă ai echipei, dar sunt sigur că Jose Mourinho va găsi soluțiile potrivite”, a spus mijlocașul lui Real, Xabi Alonso.
Accidentările vin într-un moment în care Real Madrid are nevoie de toate forțele pentru a recupera distanța de 8 puncte ce o separă în campionat de liderul FC Barcelona și pentru a face față meciului cu Borussia Dortmund de miercurea viitoare, decisiv în lupta pentru primul loc în Grupa D a Ligii Campionilor.