Manchester United e foarte aproape de a reuși transferul lui Breel Embolo (19 ani), component al lotului Elveției la EURO 2016.
Sezoanele excelente pe care Embolo le-a făcut în tricoul lui Basel, pentru care a înscris de 30 de ori în 86 de partide, l-au transformat în una dintre țintele perioadei de transferuri. Inițial, Red Bull Leipzig a fost aproape de a se înțelege cu Embolo, dar germanii s-au retras din cursă în momentul în care au aflat că Mourinho e interesat de vârful de 19 ani.
Astfel, presa internațională notează că Manchester United e aproape de o înțelegere cu Basel, iar suma pe care Mourinho ar urma s-o plătească s-ar ridica la 15 milioane de euro, transferul urmând să aibă loc după terminarea turneului final.
Cooptat de Vladimir Petkovic în lotul pentreu EURO 2016, Embolo a jucat 28 de minute în meciul de debut al Elveției, câștigat cu Albania, scor 1-0. Miercuri, pe 15 iunie, Embolo ar putea juca împotriva României în al doilea meci al Grupei A.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER