Mourinho: „Inter norocoasă? Nici vorbă!”

Jose Mourinho a reușit a doua victorie consecutivă cu Inter Milano, după ce a învins cu 3-1 pe Torino FC, pe Stadio Olimpico din capitala Piemontului. Golurile "nerrazurilor" au fost marcate de Pisano(autogol), Maicon, Ibrahimovic, pentru gazde înscriind Abbruscato.

Antrenorul portughez a fost întrebat de presa italiană dacă echipa sa este norocoasă, având în vedere că Inter a beneficiat de trei autogoluri în două meciuri(ambele goluri din victoria împotriva Cataniei – n.r.), iar în meciul cu Torino, campioana Italiei a deschis scorul dintr-un autogol și portarul interist Julio Cesar a fost salvat de două ori de transversala porții sale!

Jose Mourinho nu este de acord cu așa ceva, spunând că rezultatele se datorează exclusiv așezării tactice a echipei sale:

"Noroc? Nici vorbă! Este foarte neobișnuit pentru o echipă italiană să joace cu trei atacanți în deplasare, așa cum am făcut noi" a răspuns plin de încredere "The Special One".

Fostul antrenor al lui Chelsea și Porto a găsit cuvinte de laudă și pentru adversari, în maniera proprie, off-course:

"Torino a jucat mai bine ca noi la început și în ultimele 20 de minute. Au jucat tot cu trei atacanți și ar fi reușit un rezultat pozitiv azi, dacă nu ar fi jucat împotriva noastră " a conchis Jose Mourinho.

 

Articol scris de Mihai Șomănescu

Publicat: 21 09. 2008, 19:29
Actualizat: 21 09. 2008, 19:37