Președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a declarat că, fără nicio îndoială, portughezul Jose Mourinho este „numărul unu” dintre antrenorii din lume și că obiectivul grupării sale este să conducă fotbalul mondial în următorii ani.
„Toți cei care pot conduce astfel sunt unici. Fără a minimaliza meritele cuiva, nu există nicio îndoială că Mourinho este numărul unu în lume. Cupa Spaniei era importantă pentru noi, deoarece ne lipsea, dar și datorită rivalului. Barcelona a avut un sezon foarte bun în urmă cu doi ani, anul trecut a câștigat un titlu, iar în acest sezon cred că va câștiga campionatul, însă îi lipsește continuitatea. Real Madrid a făcut un salt calitativ și sperăm să revenim la conducerea fotbalului spaniol”, a spus Perez.
Referitor la șansa de a obține al zecelea trofeu în Liga Campionilor, Perez a menționat: „Sigur, jucătorii vor încerca să făcă tot ce este posibil. Însă, mai întâi trebuie să eliminăm Barcelona, ceea ce nu va fi o sarcină ușoară, deși am demonstrat că pot fi învinși. Avem un lot tânăr, cu cel mai bun antrenor și vom lucra pentru ei. Toți jucătorii noștri sunt valoroși, dar unora le lipsește experiența, au nevoie de ea. Antrenorul este capabil să-i motiveze și s-a văzut asta. Avem o echipă Real Madrid care poate să devină mai bună pentru următorii șase sau opt ani”.
Perez a adăugat că obiectivul clubului Real Madrid este să conducă fotbalul mondial și speră ca echipa pregătită de Mourinho să ajungă să evolueze în finala Ligii Campionilor, pe stadionul Wembley.
Formația Real Madrid a învins, cu scorul de 1-0, după prelungiri, echipa FC Barcelona, miercuri, pe stadionul Mestalla din Valencia, și a câștigat Cupa Regelui pentru a 18-a oară în istorie și pentru prima oară din 1993.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER