Mourinho, lovit din toate părțile. Uluitor ce a făcut băiatul lui în timpul meciului cu Everton: „N-am vrut să fac mișto de tata”
Jose Mourinho trece printr-o perioadă nefastă în cariera de antrenor, după 5 etape scurse din Premier League șansele lui Chelsea să își apere titlul fiind minime, City aflându-se la o distanță de 11 puncte.
Partida din weekend, contra lui Everton, a fost una execrabilă pentru campioană, care a fost învinsă cu 3-1, pentru „caramele” Naismith reușind o triplă de senzație. Ca și cum criticile fanilor și ale presei nu erau de ajuns, „Specialul” s-a văzut pus în dificultate de propriul fiu. Mourinho Jr a postat pe contul personal de twitter, la câteva minute după ce blondul din atacul lui Everton a reușit al treilea gol, o imagine extrem de controversată, care a stârnit un val de critici.
Concret, fanii lui Chelsea s-au simțit umiliți de imaginea fiului lui Mourinho, care, fără să știe rezultatul meciului de pe Goodison Park, a pozat extrem de neinsipirat. Considerând că Jose Mourinho Jr a vrut să își bată joc de rezultatul obținut de favoriți, implicit de tatăl său, suporterii de pe Stamford Bridge au declanșat o adevărată revoluție pe twitter, înjurându-l și amenințându-l pe puști.
Conștient că a comis o gafă, tânărul portughez a șters repede postarea, pentru ca ulterior să explice faptul că nu a dorit nicio secundă să îl „ia în balon” pe tatăl său sau pe Chelsea.
„Am șters tweet-ul pentru că oamenii au avut senzația că fac mișto de tatăl meu. Nu am urmărit meciul cu Everton și nu am știut rezultatul final decât după acesta s-a terminat. Nu e nevoie să vă adresați vulgar și să mă faceți în fel și chip, chiar postarea nu avea nicio legătură cu meciul tatălui meu. Dacă nu vă place de mine sau ce scriu pe twitter, e simplu, nu mă mai urmăriți„, a explicat juniorul, conform telegrapf.co.uk.
Probabil că explicația puștiului stă în picioare și este reală, dar coincidența a fost una extrem de nefericită. „Problemele” create de fiul lui Mourinho au fost amplu dezbătute în media engleză, la doar câteva zile distanță după ce fata tehnicianului apăruse la un eveniment monden cu sânii jumătate pe afară, stârnind la rândul său o serie de critici.