Mourinho primește cel mai tare cadou de Crăciun!** Bale s-a decis! Ce mesaj le-a transmis șefilor de la Tottenham

Presa din Spania dă ca sigur transferul lui Gareth Bale la Real Madrid, după ce jucătorul le-a transmis conducătorii lui Tottenham că vrea să plece de la clubul din Londra la finalul sezonului.

Marca anunță că mijlocașul galez de 23 de ani a discutat deja cu șefii actualului său club și le-a spus că simte că s-a încheiat un ciclu din cariera sa, după 6 ani petrecuți pe White Hart Lane. Bale își dorește să plece pe ușa din față de la Tottehnam, motiv pentru care a ținut ca și fanii să știe din timp ce decizie a luat, pentru ca transferul său de la finalul sezonului să nu îi șocheze.

„Galezul nu vrea să preia modelul lui Luka Modric, care a forțat-o practic pe Tottehnam să îl vândă la Real, anunțând că va refuza să se mai antreneze”, notează Marca.

Sursa citată susține că Bale e nemulțumit că în cei șase ani la Tottenham a câștigat mai multe trofee individuale decât cu echipa, iar una din marile sale dorințe e să joace an de an în Liga Campionilor.

Real Madrid pare să fie viitoarea sa destinație, în condițiile în care Barcelona, celalalt club interesat de serviciile galezului, și-a acoperit flancul stâng la începutul acestui sezon prin transferul lui Jordi Alba.

Mutarea s-ar produce la începutul sezonului 2013-2014.

„Nu poți refuza Real Madrid”, Gareth Bale.

„Gareth Bale are talentul necesar pentru a juca la Real Madrid. Ar trebui să joace aici și sper că va veni. Ar fi senzațional”, Luka Modric, mijlocaș Real Madrid.

Publicat: 29 12. 2012, 13:13
Actualizat: 29 12. 2012, 13:14