Gestul lui Jose Mourinho, care l-a lăsat rezervă pentru a dooua oară consecutiv pe Iker Casillas în favoarea lui Adan, unul dintre idolii tribunei, a fost aspru taxat de fanii Realului. Portughezul a fost huiduit la scenă dechisă pe „Santiago Bernabeu” în momentul când numele său a fost pronunțat de crainicul stadionului. În schimb, cel al portarului Casillas a fost aplaudat și ovaționat de fanii prezenți în tribune la meciul cu Real Sociedad.
Până la partida cu Malaga, din etapa precedentă, Casillas nu mai fusese rezervă de pe 5.05.2002, de la un meci cu Mallorca, încheiat 0-0, fapt pentru care câțiva suporteri madrileni au venit la antrenamentul echipei îmbrăcați cu tricouri care aveau imprimate mesaje de susținere pentru goalkeeper.
Decizia lui Mourinho s-ar putea dovedi una fatală pentru viitorul său la Madrid. Presiunea publicului și rezultatele sub așteptări din acest sezon îl pot determina pe Florentino Perez să îl destituie pe managerul lusitan înainte de finalul stagiunii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER