Mourinho: „Trebuia să se termine 5-1!”
La sfârșitul partidei dintre Inter și Catania, partidă contând pentru etapa a doua a campionatului italian (2-1 pentru lombarzi), Jose Mourinho, antrenorul milanezilor, a declarat că echipa sa merita să câștige mult mai clar. „Trebuia să batem cu 5-1 sau, ca să fiu modest, cu 4-1”, au fost cuvintele acestuia.
Nici în ceea ce privește fazele litigioase, nu a fost mai puțin caustic. „Tedesco a simulat și astfel a fost eliminat Muntari. În Anglia un asemenea jucător ar fi considerat lipsit de fair-play, dar aici, în Italia, este denumit băiat deștept”, și-a continuat portughezul numărul. Pe urmă, a revenit la Zenga.
„Walter trebuie să înțeleagă că una e să vrei să câștigi, alta este să poți să o faci”, a încheiat cel care l-a dat afară pe Mutu de la Chelsea.