Mourinho, un antrenor de legendă!** Cu titlul luat pe banca Realului, portughezul a egalat un record atins până acum de doar doi antrenori
Titlul cu numărul 32 caștigat cu Real Madrid, îl plasează pe Mourinho pe o listă selectă a antrenorilor ce au reușit să caștige campionatul în patru tări diferite. Alături de portughez, în Europa doar Giovanni Trapattoni și Ernst Happel au mai izbutit această performanță.
Drumul spre apogeu a fost început de Mourinho la Porto, unde în sezonul 2003-2004 a cucerit primul titlu de campion ca antrenor principal. Apoi a urmat perioada „The Special One” la Chelsea, echipă cu care la finalul campionatului din Anglia se situa pe primul loc, deasupra titanilor Manchester United și Liverpool. Două titluri de campion în două țări diferite și portughezul era tot mai aproape de recordul celor doi mai sus menționați.
Nici Italia și jocul tacticizat nu i-au pus probleme lui Mou, acesta reușind să câștige pe banca lui Inter cupa, campionatul și trofeul UEFA Champions League.
Considerat de mulți cel mai bun antrenor din lume, Jose Mourinho avea să plece în Spania, la Real Madrid. Probabil nevoia de adrenalină, înverșunarea meciurilor împotriva Barcelonei, duelul de la distanța purtat cu Guardiola l-au atras pe portughez la echipa cu care a reușit să cucerească titlul datorită căruia va rămâne în istorie. Spania este cea de-a patra țară în care Mourinho a demonstrat că este un tehnician al cărui nume va rămane în istorie.
Primul antrenor campion în patru țări diferite a fost Ernst Happel. Primul titlu al austriacului a fost obținut la carma lui Rapid Viena în 1960. Apoi au urmat FC Tirol, Feyenoord, FC Bruges și Hamburg.
Un alt antrenor de legendă, care se regăsește pe aceeași listă cu Mourinho este Giovanni Trapattoni. Italianul și-a început drumul spre acest record pe banca lui Juventus, echipă alături de care a câștigat primul campionat în 1977. Plecarea în Germania a arătat lumii că Trapattoni se poate impune și într-un fotbal diferit față de cel italian, Bayern câștigând campionatul în 1997 cu el pe bancă. Apoi au urmat opt ani de secetă, întrucât abia în 2005, italianul a reușit să-și mai treacă un campionat în CV, alături de Benfica. Aflat deja la vârsta de 68 de ani, experimentatul antrenor și-a demonstrat valoarea și în Austria, unde în 2007 la sfârșitul campionatului, echipa sa, Salzburg ocupa prima poziție.