Mourinho vorbește despre incidentele din Supercupa cu Barça! „Nu sunt un ipocrit!” Cui își cere scuze

Manșa a doua a SUpercupei Spaniei s-a disputat într-o atmosferă tensionată, totul culminând cu incidentele de la finalul partidei, în urma cărora au fost eliminați nu mai puțin de 3 jucători: Villa, Ozil și Marcelo. Nici antrenorul „galacticilor” nu a stat cuminte, el agresându-l pe secundul Barcelonei, Tito Vilanova.

Într-un comunicat apărut pe pagina oficială a clubului, Jose Mourinho își explică ultimele reacții.

„Numai cei care nu mă cunosc pot visa, inventa sau crede că voi pleca de la Real Madrid în acest moment…

Cred că mulți au rămas impresionați de calitatea fotbalului arătat de Real Madrid în acest presezon și ar fi foarte surprinși să mă vadă că plec. E imposibil!

Am un președinte fantastic, foarte inteligent și cu care sunt foarte bun prieten. Am deasemenea un director general care muncește 24 de ore pe zi numai pentru club, astfel că mă simt foarte motivat să continui. Spiritul madrilen este mult mai mare la mine decât la unii pseudo-Madridistas…

Nu există nicio șansă să plec. În niciun caz!

Vreau să-mi cer scuze fanilor madrileni, și numai lor, pentru atitudinea mea de la ultmul meci. Unii oameni s-au adaptat mai bine decât mine la ipocrizia din fotbal, își ascund fețele și vorbesc în șoaptă prin tunele.

Nu voi învăța să fiu un ipocrit, nu vreau asta.

Urări de bine tuturor. Ne vom întâlni maine pe Santiago Bernabeu”, a transmis Mourinho prin intermediul site-ului realmadrid.com.

Publicat: 23 08. 2011, 18:33
Actualizat: 23 08. 2011, 18:37