Musulmanii malaysieni nu au voie să poarte tricoul lui Man.United!** VEZI DE CE

Musulmanii malaysieni nu au voie să îmbrace tricoul echipei
Manchester United, din cauza diavolului reprezentat pe emblema
clubului, conform unei decizii adoptate, miercuri, de înalți
responsabili religioși, informează AFP.

De asemenea, tricourile reprezentativelor Braziliei, Portugaliei,
Serbiei, Norvegiei și cel al echipei FC Barcelona sunt interzise,
deoarece emblemele de pe acestea conțin semnul crucii.

„Este foarte periculos. Noi, musulmanii, nu trebuie să purtăm
simbolurile altor religii sau semnul diavolului. Ne-ar submina
credința în islam. Chiar dacă un asemenea tricou este primit drept
cadou, trebuie să-l refuzăm”, a declarat unul dintre responsabilii
religioși, Nooh Gadot.

Manchester United, formație supranumită „Diavolii roșii”, este o
echipă foarte populară în Malaysia.

„Diavolul este inamicul nostru. A purta imaginea sa nu înseamnă
decât a-l promova”, a explicat un alt responsabil religios.

Malaysia este considerată o țară cu religie musulman moderată, dar
suveranii conservatori au emis, în ultimii ani, mai multe avize
controversate, cum ar fi interzicerea practicării yoga, motivând că
o asemenea activitate face referire la o altă religie,
hinduism.

Sursa: Mediafax

Publicat: 21 07. 2010, 16:51
Actualizat: 21 07. 2010, 16:52