Mutare „de nicăieri” gândită de Barcelona, pe modelul Paulinho! Catalanii vor să transfere un atacant din MLS

Redactor:
Andrei Pal
Mutare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Barcelona caută atacant care să accepte să fie rezerva lui Luis Suarez (31 de ani), după ce i-a dat drumul lui Munir (23 de ani), iar acesta a ajuns la FC Sevilla. S-au vehiculat multe nume, printre care și cel al lui Florin Andone (25 de ani), și acum se pare că a mai apărut o „pistă” pentru catalani. Șefii de pe Camp Nou vor să transfere din MLS.

Mai exact, catalanii sunt interesați de transferul lui Carlos Vela (29 de ani), actualul jucător al celor de la Los Angeles FC, din MLS, notează Sky Sports. Carlos Vela este în capul listei de transferuri a clubului de pe Camp Nou, după ce celelalte variante au picat. Potrivit presei din Spania, salariul foarte mare al lui Vela ar putea împiedica transferul la Barcelona, care este pe locul 2 în Europa în topul cluburilor cu cele mai mari bugete de salarii.

Carlos Vela a jucat la Chivas, Arsenal, Celta Vigo, Salamanca, Osasuna, West Brom și Real Sociedad în toată cariera.

La un moment dat, pe lista Barcelonei s-a aflat și Alvaro Morata, fostul jucător de la Real Madrid, dar și Florin Andone, despre care Mundo Deportivo a scris că a fost contactat de șefii catalani, dar în cele din urmă aceștia au renunțat să-l mai transfere. În acest moment, Ernesto Valverde nu are soluție de rezervă pentru înlocuirea lui Luis Suarez.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi concediați
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi…
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Verdict crunt pentru Ion Iliescu. Tribunalul București a luat decizia
Verdict crunt pentru Ion Iliescu. Tribunalul București a luat decizia
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×