MUTAREA care putea schimba fotbalul! „Am vrut să-l aduc pe Mourinho la Barcelona!” Cum i-a luat Pep fața

Jose Mourinho dându-le indicații lui Xavi, Iniesta și Messi. Luându-le apărarea în fața tuturor. Atacuri la arbitri și la rivalii de la Real Madrid, pragmatism tactic cât cuprinde. O imagine care ar fi putut foarte bine să devină realitate în urmă cu câțiva ani.

Un fost conducător al catalanilor  confirmă faptul că „The Special One” a fost contracandidatul lui Pep atunci când șefii Barcelonei au ales urmașul lui Frank Rijkaard pe banca tehnică. Txiki Begiristain, fostul director sportiv al Barcelonei, a dezvăluit faptul că Barcelona a fost foarte aproape de a-l aduce antrenor pe Jose Mourinho, înainte de a semna cu Pep Guardiola. Avantajele lui Pep au fost cunoașterea filosofiei de joc și eleganța în relația cu mass-media. 

„Guardiola era un jucător excelent. Pentru el a fost mai ușor să înțeleagă filosofia de joc pe care voiam să o implementăm. Ar fi putut veni Mourinho, am intrat în contact cu el, dar Guardiola știa perfect cum stăteau lucrurile la Barcelona și contam pe faptul că avea avantajul de a cunoaște felul în care funcționează presa spaniolă”, a declarat Txiki Begiristain pentru Sky Sports.

13 trofee a câștigat Guardiola de când este antrenorul celor de la Barcelona

 

 

 

Publicat: 19 04. 2012, 15:07
Actualizat: 19 04. 2012, 15:14