Mutu a jucat contra Progresului lui Șumudică!
Divizionara B Progresul, pregătită de Marius Șumudică, nu s-a făcut de râs în amicalul disputat aseară în Italia, la Viareggio, în compania Fiorentinei lui Adrian Mutu. Deși italienii au evoluat cu cea mai bună echipă, bucureștenii au cedat abia după pauză, când, în mod evident, rezervele toscanilor s-au dovedit superioare celor „bancare“. Scorul final a fost 3-1 pentru Fiorentina, la care Adrian Mutu a jucat până în minutul 63, având două ocazii de a înscrie, ambele oprite de paradele portarului Popescu, unul dintre cei mai buni de pe teren. Violeții au punctat repede, în minutul 3, prin Kuzmanovic, dar în minutul 12 Costescu a profitat de o eroare a danezului Kroldrup și l-a învins pe Frey. Deși italienii au dominat și au avut inclusiv o bară prin Gilardino, prima repriză s-a încheiat la egalitate.În a doua parte, Gilardino și Pazzini au pus lucrurile la punct, dar replica Progresului, pe ansamblu, a fost meritorie. La meci a asistat și selecționerul Italiei, Marcello Lippi.
FIORENTINA: Frey – Zauri, Gamberini, Kroldrup, Vargas – Melo, Kuzmanovic, Santana, Jovetic – Mutu, Gilardino
PROGRESUL: Popescu – Șomcherechi, Wisnioski, Oprsal, Sava – C. Dobre, Fonseca, Ene, Băjenaru – Costescu, De Souza.