Mutu, lăudat de presa franceză:** „E și meritul lui dacă Ajaccio rămâne în prima ligă” Ce planuri de viitor are „Briliantul”
Ajaccio a pierdut aseară partida cu Troyes, partidă în care Adrian Mutu a fost integralist, dar gruparea corsicană are cinci puncte peste linia de retrogradare cu două etape înainte de finalul stagiunii.
Publicația L’Equipe a analizat evoluția din acest sezon a celor de la Ajaccio și a ajuns la concluzia că românul a avut un cuvânt greu de spus în parcursul formației. Alături de portarul Ochoa, Mutu este considerat de jurnaliștii francezi drept principalul „vinovat” pentru o eventuală rămânere a echipei în Ligue 1.
„Mutu a ridicat semne de întrebare în momentul în care a fost transferat, deși era star în țara lui. Românul a făcut totuși o pregătire fizică dură, a tras din greu la antrenamente și a slăbit aproximativ șapte kilograme. Dacă Ajaccio rămâne în Ligue 1, acest lucru i se va datora în mare parte și lui”, au notat cei de la L’Equipe.
Francezii scriu și că Mutu se simte bine în Corsica și nu ar dori să plece de la Ajaccio dacă nu va primi o ofertă cu adevărat de nerefuzat.
„Mutu se simte bine în Corsica, la fel și familia sa. Își va prelungi contractul cu Ajaccio dacă nu apare vreo ofertă de ultim moment din partea unui club uriaș din Europa”, au mai scris francezii.
11 goluri a marcat Mutu în cele 26 de partide jucate pentru Ajaccio