Mutu, prima dublă la Ajaccio!** A vrut să dea iar o „scăriță” din penalty, dar s-a răzgândit în ultima clipă. Ce spune „Briliantul” după meciul excelent cu Lyon
Atacantul echipei Ajaccio, Adrian Mutu, a declarat după meciul cu Olympique Lyon, scor 3-1, în care a înscris două goluri (unul din penalti), că s-a gândit să încerce din nou o scăriță, dar nu a avut curajul necesar, informează rmcsport.fr.
Întrebat de jurnaliștii francezi dacă i-a fost teamă în momentul în care a trebuit să execute din nou un penalti, având în vedere faptul că în urmă cu două săptămâni a ratat o lovitură de la 11 metri încercând o scăriță, Mutu a răspuns zâmbind: „Teamă? Nu. Nu mi-a fost teamă. Sincer să fiu m-am gândit să încerc din nou o scăriță, dar m-am răzgândit. Nu am avut curajul de a șuta astfel„.
Adrian Mutu consideră că echipa sa a meritat victoria. „Este o victorie frumoasă obținută în fața uneia din cele mai bune echipe din campionat. Am meritat victoria. Ne antrenăm mult și muncim mult pe teren. Suntem bucuroși, dar va trebui să rămânem serioși pentru meciul următor, pentru că va fi tot unul mare (n.r.- cu Bordeaux). Trebuie să continuăm la fel. Eu aveam nevoie de puțin timp pentru a mă adapta și a înțelege jocul colegilor mei. Cred că este din ce în ce mai bine. Am început să înscriu mai des și este bine pentru mine și pentru echipă„, a adăugat românul.
Atacantul Adrian Mutu a marcat două goluri în partida pe care echipa sa, AC Ajaccio, a câștigat-o, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-0), în fața formației Olympique Lyon, în etapa a XXIII-a a campionatului francez. Mutu, care a jucat tot meciul și a primit un cartonaș galben în prima repriză, a înscris în minutul 65, cu o lovitură de cap de la 6 metri, și în minutul 90+2 din penalti.
Oaspeții au deschis scorul prin Lacazette, în minutul 53, gazdele reușind egalarea prin Belghazouani, în minutul 57.