În Anglia, se vorbește de câteva zile despre o iminentă despărțire a lui Robin Van Persie (30 de ani) de Manchester United. Olandezul nu se mai înțelege la fel de bine cu managerul David Moyes și le-ar fi cerut șefilor de pe Old Trafford să îl lase să se transfere în iarnă sau, cel mai târziu, în vara anului viitor.
Pe fir a intrat imediat Chelsea, dar se vorbește și despre FC Barcelona, aflată de mai mult timp în căutarea unui vârf autentic. Cei de la United nu ar face, însă, o tragedie din plecarea golgheterului batav. În cazul în care va pleca, Van Persie ar aduce în conturile „diavolilor” cel puțin 45 de milioane de euro care ar urma să fie reinvestiți în aducerea unuia dintre cei mai în vogă mijlocași brazilieni.
Este vorba despre Everton Ribeiro (24 de ani), care face senzație în tricoul lui Cruzeiro și care a fost declarat recent cel mai bun jucător din campionatul Braziliei. Sud-americanul ar avea și rolul de a pune presiune pe Marouane Fellaini, fotbalist care nu a dat randamentul scontat din momentul transferului de la Everton.
Ribeiro a marcat 5 goluri și a dat 8 pase decisive pentru Cruzeiro în 30 de jocuri disputate în actualul sezon. El este cotat de transfermarkt.de la 3.000.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER