Fără Mutu, accidentat, Fiorentina a pierdut aseară în dificila deplasare de la Milan. Unicul gol al partidei a fost înscris din inspriația lui Ibrahimovic, care a reușit unul dintre cele mai frumoase goluri din acest sezon din Serie A.
Suedezul a primit în careu de la Vargas, și-a ridicat mingea și a reluat din „semi-foarfecă” la colțul lung. Faza s-a petrecut chiar înainte de pauză, însă trupa lui Mihajlovic n-a avut forța să revină. Toscanii au fost dominați până la final, ocaziile importante fiind ratate de de gruparea milaneză.
Fiorentina se menține pe poziția a 12 în clasament, însă echipele din spatele ei au un meci mai puțin disputat. De partea cealaltă, Milanul rămâne în fruntea clasamentului, indiferent de rezultatele care se vor înregistra în celelalte partide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER