Nantes, cu Tătărușanu titular, a câștigat meciul cu Metz, scor 1-0, partidă contând pentru etapa a opta din Ligue 1. Unicul gol al partidei a fost marcat de Sala, în minutul 3.
Oaspeții de la Metz au jucat în 10 oameni din minutul 52 după ce Assou-Ekotto a primit al doilea cartonaș galben. În minutul 90+5, Metz a beneficiat de o lovitură de la 11 metri. Roux a executat și a înscris, însă arbitrul a cerut repetarea loviturii pentru că jucătorii intraseră în careu. A doua execuție a lui Roux nu a prins cadrul porții.
În urma acestui rezultat, Nantes a urcat pe locul 3, cu 16 puncte. PSG este lider, cu 22 puncte, iar AS Monaco este pe poziția a doua, cu 19 puncte. Metz este pe ultimul loc al clasamentului, cu doar trei puncte strânse după opt meciuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER