Napoli a câștigat Cupa Italiei, după ce a învins cu 3-1 pe Fiorentina. Finala, umbrită de incidente grave dintre suporteri
- Trei suporteri napoletani au fost atacați de un grup de fani rivali sâmbătă, pe străzile Romei. Una dintre persoane, un bărbat de 30 de ani, a fost împușcat în piept și se află internat în stare gravă. Alte două persoane au fost rănite ușor și au avut nevoie de spitalizare. Un ofițer de poliție îmbrăcat civil a fost rănit la braț.
Finala Cupei Italiei, dintre Napoli și Fiorentina, care a avut loc la Roma, a început cu o întârziere de 45 de minute din cauza incidentelor. Suporterii echipei Napoli au aruncat cu fumigene în teren și au aprins torțe, iar începerea meciului a fost amânată. Un pompier a fost rănit în incina Stadionului Olimpic. Partida a început după lungi negocieri cu fanii napoletani. Aceștia le-au solicitat jucătorilor să nu intre pe teren.
Napoli a deschis scorul rapid, Insigne marcând în minutul 11 din pasa lui Hamsik. Același jucător a recidivat peste alte 6 minute când a urcat scorul la 2-0, servant fiind de data asta Higuain. Fiorentina s-a trezit din șoc și a redus din handicap în minutul 28 prin golul lui Vargas. 2-1 a fost scorul cu care s-a intrat la cabine.
La reluare, Fiorentina a părut mai decisă, dar fără efect pe tabela de marcaj. În minutul 79 Napoli a rămas în 10 jucători, după eliminarea lui Inler. Trupa „viola” putea restabili egalitatea în minutul 83, dar Ilicic, scăpat singur cu Reina, nu a putut marca. Trupa lui Rafa Benitez a risipit emoțiile și a mai înscris încă o dată prin Mertens în minutul 92.
Echipele de start:
Fiorentina: Neto – Tomovic, Rodriguez, Savic, Pasqual (56 M. Fernandez) – Aquilani (83 Matri), Pizarro, Borja Valero – Joaquin (72 Rossi), Ilicic, Vargas
Antrenor: Vicenzo Montella
Napoli: Reina – Henrique, F. Fernandez, Albiol, Ghoulam – Inler, Jorginho – Callejon, Hamsik (64 Mertens), Insigne (81 Behrami) – Higuain (71 Pandev)
Antrenor: Rafa Benitez