Napoli e noul lider din Serie A. Victorie clară cu Torino

Formația Napoli este noul lider al campionatului Italiei, după victoria obținută, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-1, împotriva echipei FC Torino, în etapa a 17-a din Serie A.

Golurile învingătorilor au fost înscrise de Kalidou Koulibaly, în minutul 4, Piotr Zielinski, în minutul 25, și Marek Hamsik, în minutul 30. Pentru gazde a punctat Andrea Belotti, în minutul 63.

La oaspeți, fundașul Vlad Chiricheș a fost rezervă neutilizată.

Napoli a profitat, astfel, de eșecul suferit de Internazionale Milano, scor 1-3 cu Udinese, și a urcat pe primul loc, cu 42 de puncte, având acum un avans de două puncte față de fostul lider. Juventus, cu 38 de puncte, o poate întrece de asemenea pe Inter, dacă învinge Bologna, duminică.

FC Torino ocupă locul 9, cu 23 de puncte.

Publicat: 16 12. 2017, 21:17
Actualizat: 16 12. 2017, 21:18