Napoli i-a fixat deja prețul! Englezii anunță pe cine a urmărit David Moyes în Italia

Manchester are mare nevoie de întăriri de la mijloc în sus, iar David Moyes și-a început căutările. Presa din Anglia a anunțat că managerul de pe Old Trafford a fost în mai multe țări pentru a urmări la lucru posibile ținte. Moyes a fost văzut ultima dată în Italia, la meciul jucat de Juventus la Cagliari. Italienii vorbesc despre interesul pentru Vidal și Pogba, dar este greu de crezut că „Bătrâna Doamnă” va renunța la jucătorii săi.

Vidal și-a prelungit contractul până în 2018, în timp ce Pogba nu ar agrea revenirea în Anglia, cu atât mai mult cu cât este pe lista francezilor de la PSG.

Se pare că ținta fixată de David Moyes este Marek Hamsik. Englezii notează că șeful lui Napoli i-ar fi fixat deja prețul slovacului: 30 de milioane de euro. Hamsik este unul dintre jucătorii preferați ai lui Rafa Benitez, deci englezii trebuie să bage adânc mâna în buzunar: au nevoie să anunțe cât mai rapid nume mari în această perioadă de transferuri. Michael Carrick, Darren Fletcher, Tom Cleverley, Marouane Fellaini și Shinji Kagawa au dezamăgit în fața porții în acest sezon.

  • 40 de milioane de euro este cota lui Marek Hamsik pe transfermarkt
  • 6 goluri în 12 meciuri de Serie A a reușit slovacul în acest sezon
Publicat: 16 01. 2014, 17:56
Actualizat: 16 01. 2014, 17:57