Napoli se agață de singura șansă în lupta pentru titlul din Serie A. Echipa lui Chiricheș a făcut apel la suspendarea de patru etape a golgheterului Higuain
Șefii lui Napoli au declarat că pedeapsa pe care a primit-o Gonzalo Higuain, după eliminarea din meciul cu Udinese este nedreaptă și exagerată și au depus deja apel, în speranța că aceasta va fi redusă., scrie presa din Italia.
Jucătorul din Argentina, a fost suspendat marți pentru 4 etape și amendat cu 20 000 de euro după ce a fost eliminate în meciul pierdut de echipa sa, duminică, 1-3 în deplasarea de la Udinese.
În vârstă de 28 de ani, Gonzalo Higuain a fost la un pas de a-l strange de gât pe arbitrul Massimiliano Irrati și a fost nevoie de intervenția coechipierilor săi pentru ca lucrurile să nu degenereze. Mai mult, în drumul spre vestiare l-a bruscat pe unul dintre membrii staff-ului echipei Napoli.
Cu toate acestea, șefii lui Napoli spun că pedeapsa este mult prea mare și așteaptă ca șefi comisiei de recurs să o reducă, cu atât mai mult cu cât Higuain nu mai fusese eliminate din perioada în care juca pentru Real Madrid.
Mauricio Sari, antrenorul ehipei Napoli, suspendat și el după ce a fost eliminate în timpul aceluiași meci, are o altă variantă.
„Higuain mi-a spus că nu a făcut nimic rău pentru a lua cel de-al doilea cartonaș galben. Este foarte supărat pentru că nu-ș va putea ajuta echipa. În opinia mea arbitrajul nu a fost unul corect” a spus Sarri conform Sky Sport Italia.
Udinese a câștigat cu 3-1 meciul disputat pe teren propriu, duminică, cu 3-1, jocul cu Napoli din etapa cu numărul 31 din Serie A, după dubla lui Bruno Fernandes și reușita lui Cyril Thereau. Higuain a fost autorul singurului gol al echipei Napoli și în același timp al 30-lea său gol al sezonului