Samir Nasri, mijlocașul lui Arsenal Londra, a declarat pentru site-ul oficial al clubului că este fericit pentru că nu mai are probleme medicale și că a putut să-și reia activitatea la echipa sa. Primul meci pe care l-a jucat fotbalistul a fost la formația de rezerve a londonezilor, marți, contra celor de la Wolverhampton.
Jucătorul a fost accidentat chiar de la debutul noului sezon, atunci când a suferit o fractură de peroneu. Revenirea pe teren, chiar și într-o partidă a rezervelor „tunarilor” a reprezentat un moment de satisfacție pentru francezul de origine algeriană. „Sunt puțin obosit după ce nu am mai evoluat o perioadă mare de timp, dar sunt realmente fericit că am revenit. Se făcuseră aproape trei luni de când nu mai jucasem. Nu sunt încă pus la punct fizic 100% pentru a mă întoarce la prima echipă. Acum, am nevoie de meciuri în picioare”, a afirmat Nasri pe siteul lui Arsenal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER