S-au împlinit 10 ani de când managerul scoțian David Moyes o antrenează pe Everton, iar acesta a trecut în revistă cele mai bune dar și cele mai slabe momente din mandatul său pe Goodison Park.
Dacă la cele mai bune momente, Moyes trece victoriile cu Manchester City, incredibilul 3-0 obținut în fața lui Liverpool în 2006 sau succesul obținut în fața Fiorentinei în Cupa UEFA, scor 2-0, după ce în tur englezii pierduseră cu același scor, scoțianul nu are niciun dubiu când vine vorba despre cel mai slab moment al său pe banca lui Everton.
„Înfrângerea cu Dinamo, scor 5-1. Aia a fost noaptea în care fanii au urlat la noi și ne-au arătat degetul. Plătiseră bani ca să ne susțină în deplasare. Totul a fost și mai dureros pentru că s-a întâmplat la puțin timp după eliminarea din Champions League în fața lui Villarreal.
Niciodată nu am mai ajuns atât de jos ca în noaptea aceea de la București. Jucătorii au resimțit acel rezultat săptămâni bune”, spune Moyes, citat de liverpooldailypost.co.uk.
Pe 15 septembrie 2005, Dinamo trecea la scor (5-1) de Everton, la capătul a 90 de minute în care jucătorii antrenați atunci de Ioan Andone au făcut spectacol pe teren. În retur, Everton s-a impus cu 1-0, însă Dinamo a fost echipa care a mers mai departe, în grupele Cupei UEFA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER