Nebunie în Europa!** Ajax, PSV, Valencia, Milan și Barça și-au AMEȚIT fanii în ultima etapă! Pariorii, „terminați” sau „ridicați” în câteva minute
Meciul Deportivo La Coruna – Barcelona 4-5 nu a fost singurul disputat în acest week-end în care evoluția scorului i-a luat prin surprindere pe iubitorii fotbalului.
Partida de pe El Riazor a eclipsat alte patru partide disputate în Spania, Olanda și Italia în care fanii și mai ales pariorii au parcurs drumul de la agonie la extaz (sau invers) în doar câteva minute.
Valencia a reușit să se impună în fața lui Athletic Bilbao, scor 3-2, grație a două goluri marcate în minutele 88 și 90, după ce „liliecii” au fost conduși aproape pe toată durata partidei.
În Olanda, Ajax a reușit să dea cu piciorul unui avantaj de două goluri și a făcut doar 3-3 cu Heracles, în timp ce PSV a revenit incredibil, în doar 14 minute, de la 0-2 și s-a impus în fața celor de la Wilem II Tilburg, scor 3-2.
Și italienii s-au bucurat de un meci spectaculos. Lazio a câștigat în fața lui AC Milan, scor 3-2, dar a tremurat serios după ce oamenii lui Allegri au revenit de la 3-0 la 3-2 și au forțat egalarea pe final.
30 de goluri s-au marcat în total în cele cinci meciuri.
Valencia – Athletic Blibao 3-2 (Soldado ’26, Costa ’88, Valdez ’90 / Aduriz ’19, ’30)
Heracles – Ajax Amsterdam 3-3 (Wierik ’60, Bruns ’79, Pedro ’90 / Rienstra ‘9 – autogol, Schone ’25, Sana ’61)
PSV Eindhoven – Wilem II Tilburg 3-2 (Strootman ’67, ’78, Matavz ’81 / Podevijn ’15, Vossebelt ’22)
Aproape de minune
Lazio – AC Milan 3-2 (Hernanes ’25, Candreva ’41, Klose ’50 / De Jong ’61, Shaarawy ’79)
Deportivo La Coruna – Barcelona 4-5 (Pizzi ’20, ’47, Bergantinos ’37, J. Alba ’79 – autogol / J. Alba ‘3, Tello ‘8, Messi ’18, ’43, ’77)