Nebunie în Europa! PSG îl vrea pe Rooney și oferă o sumă care te lasă mut!** Au existat deja discuții pentru transfer
Spaniolii de la Sport.es vin cu o știre uluitoare: PSG intenționează să facă o ofertă de 150 de milioane de euro pentru Rooney. Conform sursei citate, Qatar Investment Authority, imperiul care controlează gruparea din capitala Franței, intenționează să facă din PSG una dintre forețel Europei.
Șeicii urmează exemplul Manchester City, unde sume uriașe au fost investite în jucători de mare valoare. „Cetățenii” au urcat astfel rapid în vârful ierarhiei, reușind să ia titlul în Anglia după 44 de ani de secetă.
Inițial, miliardarii de la PSG se gândeau să facă o ofertă pentru Lionel Messi, dar visul lor a fost spulberat de declarația argentinianului, care a spus că nu vrea să plece de la Barcelona. cei de la Sport.es spun că investitorii arabi au făcut deja un prim pas în acest sens.
Șefii lui PSG s-au întâlnit cu impresarii lui Rooney și au avut o discuție preliminară privind un transfer. Oficialii grupării franceze sunt convinși că astfel vor da două lovituri: vor aduce un jucător de mare valoare, iar acest transfer va convinge alți super jucători să vină la Paris.