Până în minutul 85, meciul de pe Stadio Olimpico i-a aparținut lui Ciro Immobile, atacantul lui Lazio aflat într-o formă fabuloasă. Mai întâi, vârful roman l-a păcălit pe Buffon, a scos un penalty pe care l-a și transformat (minutul 32), apoi a făcut 2-0, în minutul 54, când a înscris superb, cu capul, dintr-o centrare a lui Marco Parolo. Pe un stadion care a vibrat pentru un succes al echipei lui Simone Inzaghi, argentinianul Paulo Dybala s-a transformat în eroul lui Juventus și a răsturnat aproape de unul singur o partidă care părea pierdută.
În minutul 85, Dybala, aflat la primul meci cu numărul zece pe spate, a executat superb o lovitură liberă de la 25 de metri și a redat speranțele. La cinci minute distanță, Marusic l-a doborât în careu pe Alex Sandro, același Dybala și-a asumat responsabilitatea și a înscris fără emoții, iar Juventus părea favorită la câștigarea trofeului.
Doar că lucrurile au luat o nouă întorsătură neașteptată în al patrulea minut de prelungiri. Introdus pe teren în minutul 80, Jordan Lukaku, fratele lui Romelu Lukaku, a creat o fază superbă în flancul stâng, a trimis perfect în fața porții, iar o altă rezervă, Murgia, a marcat golul care a declanșat nebunia pe Stadio Olimpico din Roma!
Supercupa cucerită duminică seară e al patrulea trofeu pentru Radu Ștefan în capitala Italiei, după cupele cucerite în 2009 și 2013 și Supercupa din 2010.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER