Nebunie la primul antrenament al Barçei în 2013: **14.000 de fani la un antrenament!
*Barcelona s-a reunit ieri, iar la primul antrenament tribunele au fost pline. Vilanova a fost și el la stadion
*Fiecare fan a plătit cinci euro pentru a asista la primul antrenament al Barçei din 2013
*Catalanii joacă mâine, de la ora 20:00, cu Espanyol, în etapa a 18-a din Primera Division
Pentru catalani, Barcelona este mai mult decât o echipă. Este o adevărată familie, iar o familie își petrece sărbătorile împreună. Nu e de mirare astfel că la primul antrenament al liderului din Spania în 2013, primul și pentru Lionel Messi după revenirea din Argentina, au fost prezenți 14.000 de spectatori. Iar accesul nu a fost gratuit pe „Miniestadi”, fiecare fan plătind câte cinci euro pe un bilet. Astfel, Alves, Abidal, Pique sau Mascherano au realizat prima ședință de pregătire din acest an într-o atmosferă de reală sărbătoare, cu doar două zile înaintea meciului cu Espanyol, marele derby al Catalunyei.
Vilanova s-a retras în birou
Așteptat de suporteri la antrenament, Tito Vilanova nu a fost prezent pe teren. Deși informațiile presei din Catalunya spun că el va reveni pe banca tehnică chiar la meciul cu Espanyol, după operația de cancer suferită la glanda parotidă pe 20 decembrie, antrenorul în vârstă de 44 de ani a preferat să cedeze prim-planul jucătorilor. El s-a retras în propriul birou, acolo unde a început pregătirea pentru meciul cu Espanyol. O veste bună pentru jucători, care s-au declarat uimiți de recuperea lui Tito: „Nu credeam că el va reveni atât de repede la echipă. Este o zi specială pentru noi și pentru club. Să vezi atâția fani la un antrenament e excelent”, a spus Javier Mascherano.
În schimb, tehnicianul Barcei s-a întâlnit cu președintele Sandro Rosell, care și-a intrerupt o vizită la echipa de baschet juniori a clubului pentru a sta de vorbă cu Vilanova. După antrenament, jucătorii liderului din Primera s-au îndreptat către câteva spitale din oraș, pentru a-i vizita pe suporterii bolnavi, o practică tradițională pentru formația catalană.
2 puncte a pierdut Barcelona în 17 etape în acest sezon, după egalul cu Real Madrid (2-2), din etapa a 7-a
Barcelona se vinde bine și în SUA
Cotidianul „Mundo Deportivo” a publicat ieri topul celor mai vândute tricouri în 2012 pe site-ul american worldsoccershop.com. Fără ca site-ul să ofere cifre statistice, topul dat publicității ieri este dominat de Barcelona, care este urmată de două echipe din Anglia, Manchester United și Chelsea. Conform aceluiași top, Real Madrid se află pe locul șase, după naționalele Spaniei și ale Germaniei.