Nemții anunță că Bayern a ajuns la un acord de principiu cu AS Roma pentru transferul lui Pjanic

Bayern Munchen a ratat calificarea în finala UEFA Champions League chiar pe teren propriu. În manșa secundă a semifinalei cu Atletico Madrid, trupa lui Guardiola a câștigat cu 2-1, însă victoria a fost insuficientă pentru a trece de băieții lui Simeone.

Pentru Bayern, acest meci a reprezentat finalul unei ere. Pep Guardiola se desparte de trupa bavareză fără a câștiga trofeul UEFA Champions League în cei trei ani de mandat, iar șefii de pe Allianz Arena pregătesc deja strategia pentru viitor.

Potrivit presei germane, Bayern și-a stabilit deja prima țină: Miralem Pjanic, de la AS Roma. Jurnaliștii nemți notează că cele două cluburi au ajuns la un acord de principiu pentru transferul playmaker-ului în vârstă de 26 de ani. Pentru ca mutarea să se perfecteze, Bayern trebuie să achite clauza de reziliere în valoare de 38 de milioane de euro.

Publicat: 04 05. 2016, 15:48
Actualizat: 04 05. 2016, 15:49