Nemții anunță primul divorț la Bayern: „Va pleca!” Napoli și Fiorentina au intrat pe fir

Campioana Germaniei și a Europei este gata pentru prima despărțire din această vară. Presa germană anunță divorțul de Mario Gomez. Atacantul nu va intra în planurile lui Guardiola după un sezon ratat din cauza unei accidentări.

Anunțata venire a lui Lewandowski la Munchen forțează plecarea lui SuperMario, notează cei de la fichajes.com. Agentul jucătorului a anunțat deja plecarea acestuia pentru cei de la Kicker.

„Toate lucrurile arată că Mario Gomez va pleca. Nu am dat încă niciun răspuns altei echipe”, a declarat agentul jucătorului.

Napoli și Fiorentina sunt două posibile destinații ale atacantului.

Publicat: 06 06. 2013, 17:52
Actualizat: 06 06. 2013, 17:53