Walter Zenga este în conflict cu arabii de la Al-Nasr. Tehnicianul este total nemulțumit de situația în care a fost pus de conducerea clubului, mai ales după zvonurile care îl dădeau demis de la conducerea clubului. De fapt, italianul este cel care a încetat să mai pregătească echipa, fiind total nemulțumit de modul în care a fost tratat de Al-Nasr.
Astfel, Walter Zenga a reclamat clubul Al-Nasr pentru că oficialii echipei nu i-au plătit nici până azi banii pentru cele șase luni de muncă. Italianul a depus un memoriu pentru a-și primi drepturile financiare cuvenite și că așteaptă ca cererea sa să fie acceptată. Suma în discuție este de 2 milioane de euro.
În aceste condiții, Zenga a devenit liber să negocieze cu orice echipă. Mai mult, tehnicianul are o clauză în contract prin care arabii trebuie să-i plătească tot contractul în caz că decid să-l demită.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER