Neymar, cât două echipe!** Cum a ajuns să câștige mai mult decât Messi și Ronaldo
Brazilienii de la Santos au găsit o modalitate inedită pentru a-l păstra pe Neymar, starul de 19 ani vânat cu asiduitate de granzii Europei. Gruparea unde a jucat legendarul Pele a ales să desființeze două echipe ale clubului, cele de fotbal feminin și cea de fotbal în sală, pentru a-i oferi un salariul colosal atacantului: 15 milioane de euro pe an!
Pe 9 noiembrie 2011, Neymar și-a prelungit contractul cu Santos. O veste excelentă atunci pentru echipa braziliană, care a reușit astfel să-și asigure, teoretic, „giuvaerul” până după Cupa Mondială din 2014. O veste foarte bună și pentru atacant, care a ajuns la un venit „galactic”. Există informații în presa din Țara Cafelei care spun că noul salariu al lui Neymar (incluzând contractele de publicitate) e în jur de 15 milioane de euro anual! Operațiunea „Neymar” a adus însă și vești proaste pentru ceilalți angajați ai clubului. Mai ales pentru echipele de fotbal feminin și de futsal, trecute în buget la capitolul „cheltuieli”. Sau „și altele”.
„Nu le mai puteam plăti salariile”
Desființarea celor două echipe a fost anunțată, ieri, de Luis Alvaro de Oliveira Ribeiro, președintele de la FC Santos. Așa a fost plătit costul păstrării lui Neymar. Deși nu vorbim despre echipe de umplutură, pentru că formația de fotbal feminin fusese înființată în 2009, câștigase de două ori Copa Libertadores și încorpora cele mai bune jucătoare din Brazilia. Iar cea de futsal, deși înființată anul trecut, a ieșit campioană și îl avea în lot pe brazilianul Falcao, desemnat cel mai bun din lume în două ocazii (2004 și 2008).
„Păstrarea lui Neymar a reprezentat o mare provocare pentru noi, dar are și un cost pe măsură. Cucerirea de trofee a dus și la creșterea sumelor cheltuite pentru salariile jucătorilor și acum au ajuns să fie aproape imposibil de suportat. Acesta e motivul pentru care trebuie să tăiem din costuri”, a explicat Ribeiro.
Dacă nu acționăm acum, intrăm în datorii și riscăm să ajungem în groapă
Luis Alvaro de Oliveira Ribeiro, președinte Santos
81 de goluri a marcat Neymar pentru Santos, în 159 de meciuri
TOP salarii
Eto’o 20
Neymar 15
C. Ronaldo 13
Messi 11
ªSumele reprezintă milioane de euro