Rareș Ilie ar putea prinde transferul carierei, în condițiile în care Nice are planuri foarte mari pentru sezonul viitor și se gândește la mai multe vedete.
Românul este pe o listă cu adevărat impresionantă, din care mai fac parte nume mari, precum Sabitzer, Cavani sau portarul Sommer.
Cel mai valoros jucător al României la Euro U19, Rareș Ilie a evoluat în 38 de partide pentru Rapid în stagiunea recent încheiată, reușind să marcheze șase goluri și să le ofere colegilor săi 10 pase decisive. „Rareș Ilie este un jucător de excepție. Eu am participat la un prânz și erau impresari. Este urmărit, există interes pentru Rareș Ilie și este un jucător important pentru Rapid”, a fost concluzia trasă de Ilie Dumitrescu.
Presa din Franța a aflat ce planuri are Nice pentru sezonul viitor. Rareș Ilie este inclus într-o listă în care apar inclusiv vedete precum Sommer și Cavani.
Portarul elvețian, care a apărat împotriva Franței pe Arena Națională, la Euro 2020, pare cel mai aproape de Nice. Cei de la L’Equipe scriu că transferul este iminent, în condițiile în care portarul mai are contract cu Monchengladbach doar până în 2023. Afacerea ar fi una excelentă pentru francezi, din moment ce s-ar face pentru doar 2,5 milioane de euro.
OGC Nice are expected to complete the signing of Swiss international Yann Sommer.Nice will pay a €2.5 millon for Sommer who will sign a 3-year contract in France before the squad leave for a pre-season training camp in Portugal. #OGCNice 🔴⚫ #Transfers ( Source – @lequipe 🌖) — FPL Primedinho (@PrimedinhoFC) July 13, 2022
OGC Nice are expected to complete the signing of Swiss international Yann Sommer.Nice will pay a €2.5 millon for Sommer who will sign a 3-year contract in France before the squad leave for a pre-season training camp in Portugal. #OGCNice 🔴⚫ #Transfers
( Source – @lequipe 🌖)
— FPL Primedinho (@PrimedinhoFC) July 13, 2022
Pe postul rapidistului, Nice ar avea și varianta Yusuf Demir. Tot un fotbalist tânăr, atacantul de 19 ani a debutat deja pentru naționala mare a Austriei.
După remiza cu Cercle Bruges, scor 1-1, Lucien Favre a pus presiune pe conducătorii lui Nice, solicitând repede transferuri pentru ca echipa să fie întărită. „Avem nevoie de transferuri. Toți au fost de acord cu asta. Mi s-a transmis acest lucru cu mult timp înainte să vin aici. Dar este foarte greu, avem concurență”, a afirmat fostul antrenor al Borussiei Dortmund.
https://twitter.com/Sport_fr_foot/status/1547159088047554561?s=20&t=4Kr_ryOweDqX3YXdfZB2ug
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER