Nici lacrimile nu îi mai spală supărarea!** Milan, lovită în plin după șase luni de speranță: vestea după care își poate lua adio de la un idol
E un luptător care a devenit un adevărat model pentru mulți. Este un adevărat idol pentru fanii Milanului și un exemplu al spiritului campioanei Italiei. După șase luni de chin și așteptare, Gattuso este în pragul unei noi pauze.
Gennaro Gattuso, care a ratat o mare parte a actualului sezon până acum din cauza unor probleme la ochi, suferă de miastenie oculară și va mai sta departe de teren o perioadă, a anunțat clubul italian.
„Ca urmare a unei forme de gripă contractată la Dubai, Gattuso a suferit o evoluție a patologiei preexistente”, se arată într-un comunical al grupării din Milano.
Miastenia se manifestă printr-o slăbiciune musculară.
Gennaro Gattuso a suferit, în septembrie, o leziune la al șaselea nerv cranian, care controlează mișcările ochiului. El a jucat doar două meciuri în acest sezon, Supercupa Italiei (august 2011) și un amical cu Paris Saint-Germain (4 decembrie).
Mediafax