Nici Messi nu e atât de prețuit de Barça!** Suma minimă enormă pentru care Cavani poate pleca de la Napoli
Devine din ce în ce mai clar faptul că atacantul uruguayan
Edinson Cavani va rămâne și din sezonul viitor la Napoli. Coșmarul
Stelei este blindat de președintele grupării din sudul Italiei,
Aurelio De Laurentiis, cu o clauză astronomică, menită să
descurajeze orice echipă care l-ar dori în această vară: 100 de
milioane de euro!
„Ar trebui să fiu dat jos din postul de președinte al
clubului dacă Edinson Cavani va pleca pentru mai puțin de 100 de
milioane de euro. De fapt, el valorează chiar mai mult decât atât
și cred că ar fri supărat să fie evaluat la mai puțin”, a spus De
Laurentiis despre fotbalistul care a marcat 33 de goluri în 47 de
meciuri în sezonul trecut.
Cel mai interesat club de serviciile lui Cavani s-a arătat până
acum Manchester United, lucru dezvăluit chiar de impresarul
jucătorului, Claudio Anelucci.
„În perioada asta a anului este normal să se avanseze tot felul de
sume astronomice, dar în majoritatea cazurilor nimic nu este
valabil, astfel că o mutare a lui Cavani la Manchester United este
foarte posibilă”, a spus agentul, care a lăsat totuși să
se înțeleagă faptul că mutarea ar putea avea loc abia din vara
anului viitor.