Nici Mourinho nu are leac pentru asta! Ronaldo îi pune în gardă pe galactici:** „Îmi lipsește foarte mult! E ca un tată pentru mine” Spaniolii se tem de ruptura finală
Ronaldo nu se simte bine la Madrid. Nu mai este de mult o știre, dar declarațiile starului de pe Bernabeu încep să îi calce pe nervi pe spanioli, care nu mai știu ce să facă să îi intre în grații portughezului.
Real i-a mărit salariul atacantului, dar acesta continuă să ducă dorul fotbalului din Anglia, cu atât mai mult cu cât zvonurile că nu s-ar simți bine în vestiarul madrilenilor sunt tot mai dese.
Ronaldo a declarat recent că îi duce dorul lui Sir Alex Ferguson: „Îmi lipsește mult! E ca un tată pentru mine”, a spus Ronaldo.
Cum va reacționa Mourinho la aceste vorbe e greu de spus, dar cert este că Ferguson a încercat în mai multe rânduri să își salveze „copilul de suflet” din depresia din Spania