Nici nu a plecat bine Pep și un alt jucător își anunță revenirea:** „Nu m-aș gândi de două ori! Iubesc Barca” Ultimul idol de la City le înfinge cuțitul în spate fanilor
Un meci mai are Guardiola la cârma Barcei, la Betis, iar plecarea antrenorului ar putea deschide drumul unor reveniri de senzație în Catalunia. Ultimul erou al celor de la City și omul care practic le aduce titlul după victoria de la Newcastle, Yaya Toure își declară pe față dragostea pentru Barca.
„Nu m-aș gândi de două ori dacă mă vor chema. Mi-aș dori foarte mult să revin„, spune mijlocașul vândut la City pentru 30 de milioane de euro.
Toure le înfinge un cuțit în spate fanilor din Anglia: „Iubesc Barcelona. A fost întotdeauna cel mai important club pentru mine. Iubesc Barca, iubesc orașul. Când am plecat, am spus că mă voi întoarce. Ar fi extraordinar”, a mai declarat jucatorul lui City.
Yaya regretă plecarea lui Pep, dar îl laudă pe Vilanova: „A fost puțin ciudat când a plecat Pep, a fost un om cheie în succesul Barcei. Dar toți suntem oameni. Îl știu pe noul antrenor, e un om foarte bun și are o filosofie asemănătoare lui Guardiola”, a mai spus ivorianul