Nici nu au plecat bine de la București și au făcut prima ofertă oficială pentru un jucător de clasă mondială!** Suma pregătită de catalani

Barcelona a jucat la București pe Național Arena un amical împotriva celor de la Dinamo, pe care i-au învins cu 2-0, golurile fiind marcate de Messi și Affelay.

Imediat după partida împotriva „câinilor”, catalanii au părăsit Bucureștiul.

După acest ultim amical înaintea startului de sezon, Tito Vilanova s-a decis în privința jucătorului pe care îl vrea neapărat la echipă în locul lui Seydou Keita, transferat în China în această vară.

Jurnaliștii de la Elmundodeportivo anunță că oficialii Barcelonei au înaintat o ofertă oficială de 15 milioane de euro celor de la Arsenal pentru Alex Song.

Camerunezul are 25 de ani și are o vastă experiență, fiind un jucător de bază în echipa lui Arsene Wenger. Un argument decisiv în negocierile cu jucătorul este prietenia acestuia cu Cesc Fabregas, ajuns la Barcelona în urmă cu un sezon tot de la Arsenal.

Song poate juca atât la mijlocul terenului, ca închizător, dar poate fi coborât și în centrul apărării. Este cunoscut pentru ușurința cu care se adaptează și este un jucător care lovește bine cu ambele picioare. Contractul său cu Arsenal se încheie în 2014 și a refuzat recent oferta de prelungire.

„Tunarii” sunt dispuși să negocieze plecarea camerunezului, însă cer o sumă mai mare de bani, Wenger ffind dispus să se despartă de jucătorul său pentru o sumă cuprinsă între 18 și 20 de milioane de euro.

Song joacă la Arsenal din 2005. În sezonul 2006-2007 a fost împrumutat la Charlton Athletic. Jucătorul are 30 dee selecții în naționala Camerunului, echipă cu care a jucat în 2008 finala Cupei Africii.

Publicat: 13 08. 2012, 09:51
Actualizat: 13 08. 2012, 09:52