Nicio surpriză! Claudio Ranieri a fost desemnat cel mai bun antrenor italian al sezonului

După ce a cucerit titlul în Premier League cu Leicester, Claudio Ranieri a mai primit o veste buna: a fost desemnat cel mai bun antrenor italian al sezonului

La două zile distanță de momentul în care a ridicat trofeul oferit campioanei în Premier League, antrenorul în vârstă de 64 de ani a primit și titlul de cel mai bun antrenor italian al sezonului. Trofeul, care poartă numele lui Enzo Bearzot, antrenorul care a cucerit titlul mondial cu naționala Italiei în 1982, este oferit anual la Roma.

Nu a fost singurul premiu primit de Ranieri. Comitetul Olimpic Italian i-a oferit trofeul Palma d’Oro, cea mai importantă distincție pe care o poate primi un antrenor italian.

Extrem de emoționat pe toată perioadă ceremoniei, Ranieri a avut un mesaj special pentru tinerii sportivi invitați la sediul Comitetului Olimpic Italian.

„Primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să nu renunțați niciodată, al doilea lucru: mergeți tot timpul înainte, iar cel de-al treilea pricipiu după care trebuie să vă ghidați este să nu vă gândiți la sport doar ca la o meserie care vă poate aduce mulți bani, ci la ceva ce vă ține uniți.”, a spus Claudio Ranieri

Șase antrenori au cucerit premiul Enzo Bearzot de la introducerea acestuia, în 2011, dar Ranieri este doar al doilea technician care-l cucerește pentru o performanță realizată în afara Italiei.

Primul a fost Carlo Ancelotti, în 2014, după ce a cucerit alături de Real Madrid a 10-a Cupă a Campionilor din istoria clubului.

Cel mai probabil nu va fi ultimul trofeu pe care Ranieri îl va câștiga în acest sezon. Prim Ministrul Italiei, Matteo Renzi a declarat săptămâna trecută că antrenorul lui Leicester va fi chiar decorat de către statul italian.

Mediafax

Publicat: 10 05. 2016, 10:25
Actualizat: 10 05. 2016, 10:26