Nicolae Stanciu, una dintre marile dezamăgiri din istoria recentă a lui Anderlecht, concluzionează presa din Belgia. Cum încearcă formația din Bruxelles să-și schimbe strategia de transferuri
Încheierea bruscă a campionatului, decisă de belgieni, a făcut-o pe Club Brugge câștigătoare a titlului în Jupiler League. Lider detașat, cu 15 puncte avans față de urmăritoarea Gent, campioana Brugge nu a lăsat nicio șansă competitoarelor în acest sezon, chiar dacă mai erau multe de disputat, fapt ceea ce a pus pe gânduri marile forțe ale Belgiei în privința strategiei viitoare, pe termen scurt și lung, în contextul crizei financiare tot mai anunțate și în fotbal.
Jurnaliștii de la publicația Voetbalnieuws.be au făcut o analiză a lui Anderlecht, club care în ultimul timp a produs un fotbal sub așteptări, iar transferurile sale de altădată, de pe urma cărora reușea să facă profituri foarte mari, par doar himere acum. Printre cele mai dezamăgitoare achiziții din ultimii ani, notează belgienii, se află și Nicolae Stanciu, al cărui randament a scăzut enorm și constant până la plecarea sa, deși în primele meciuri i-a făcut pe fanii lui Anderlecht să-l vadă drept noul star al formației.
„Nicolae Stanciu, Bubacarr Sanneh, Sven Kums și, într-o măsură mai mică, Steven Defour au fost doar dezamăgiri, deși se încadrează în cele mai scumpe șase achiziții ale clubului. Astfel de transferuri nu dau întotdeauna rezultate, ba chiar dimpotrivă. Doar Mbark Boussoufa și Aleksandar Mitrovic, cu patru, respectiv cinci milioane cheltuite pe ei, ambii au stabilit recorduri la Anderlecht, ei doi sunt singurele succese în primele zece cele mai scumpe achiziții ale clubului”, notează Voetbalnieuws.be.
Aderlecht schimbă strategia
Totodată, sursa citată precizează că oficialii lui Anderlecht vor schimba total strategia în viitoarea perioadă, începând cu sezonul următor. Echipa din capitala Belgiei se va axa pe jucători din propria academie, în încercarea de a renaște cu finanțe puține.
Anderlecht este cunoscut ca fiind un club care a dat nenumărate nume mari fotbalului internațional, având un departament de scouting cu rezultate impresionante la un moment dat, exploatând astfel buna deschidere spre fotbalul englez, Premier League fiind unul dintre campionatele care se „abonase” într-un timp la Anderlecht pentru achiziții.
Printre remarcabilii jucători care au evoluat în perioada recentă la Anderlecht se află nume precum Youri Tielemans, Romelu Lukaku, Leander Dendoncker, Jan Koller, Lucas Biglia sau Dieumerci Mbokani.