Wayne Rooney (31 de ani) este la un pas să devină următoarea victimă celebră a lui Jose Mourinho la Manchester United. Starul englez a intrat într-un con de umbră în ultimul timp, iar managerul portughez i-a transmis că nu e sigur de locul de titular și că ar fi bine să-și caute o echipă la care să prindă mai multe meciuri.
După Schweinsteiger și Januzaj, Mourinho trece la următorul nivel și a decis că nu mai are nevoie de omul care se confundă cu ultimul deceniu al istoriei lui United. După 12 ani petrecuți pe Old Trafford, presa din Anglia scrie despre Rooney că a intrat într-un conflict cu „The Special One”, iar șansele de a continua la Manchester sunt destul de mici.
Autor a 246 de goluri în cele 532 de meciuri jucate din momentul transferului de la Everton, Rooney a început actualul sezon ca titular, dar ultimele meciuri l-au prins pe banca de rezerve și situația nu pare că se va schimba în viitorul apropiat, Mourinho preferând să meargă pe mâna mai tinerilor Anthony Martial sau Jesse Lingard ca soluții pentru linia ofensivă.
În cazul în care nu va ajunge la un numitor comun cu Mourinho, Rooney are deja variante pentru a-și relansa cariera intrată în impas. Atacantul de 31 de ani e dorit de echipe din Statele Unite ale Americii sau China.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER