Nimeni nu stă acasă! Zidane a convocat toți jucătorii pentru partida cu Malaga

Zinedine Zidane a oferit o mare surpriză în momentul în care a anunțat lotul care se va deplasa la Malaga, pentru ultima confruntare din acest sezon. Pe lista de 25 de jucători anunțați de tehnicianul francez se regăsește și Gareth Bale, care se pare că s-a recuperat după accidentarea suferită în partida cu Barcelona. 

De altfel, „Zizou” a precizat că toată echipa va face deplasarea duminică la Malaga, inclusiv Pepe, Coentrao și Carvajal, care nu s-au recuperat  după accidentările suferite. 

În mod cert, unul dintre motivele pentru care în lotul anunțat pentru această partidă se află toți jucătorii Realului este ca aceștia să fie prezenți la ceremonia de încoronare drept campioni ai Spaniei. „Mâine (nr. duminică) vom călători toți pentru că toți suntem importanți, mai avem două partide importante și vor fi prezenți toți jucătorii„. 

Astfel, Zidane și-a dorit să îi aibă alături pe toți cei care au contribuit în aceste 38 de etape la adjudecarea titlului în Spania, în cazul în care vor învinge la Malaga. „Știm cât de dificil este să câștigi la Liga, este foarte greu pentru că sunt 38 de etape. Trebuie să demonstrezi în fiecare zi că își dorești să câștigi campionatul, însă noi am muncit mult, merităm asta, suntem pe primul loc și trebuie să terminăm cu bine ceea ce am început. Partida va fi foarte grea, am întâmpinat dificultăți și în fața celor de la Sevilla și Celta, dar cu multă concentrare am reușit să obținem rezultate bune„. 

Lotul convocat de Zidane pentru partida cu Malaga 

Portari: Keylor Navas, K. Casilla, Ruben Yanez

Fundași: Carvajal, Pepe, Sergio Ramos, Varane, Nacho, Marcelo, Coentrao, Danilo

Mijlocași: Kroos, James, Casemiro, Kovacic, Modric, Asensio, Isco, Enzo

Atacanți: Ronaldo, Benzema, Bale, Lucas Vasquez, Mariano, Morata


Articol scris de Emma Bârsan

Publicat: 20 05. 2017, 18:03
Actualizat: 20 05. 2017, 19:05